Skip intro

Cred ca unul din cele mai inutile si agasante lucruri pentru un site este sa aiba o pagina cu intro. Ok, inteleg sa postezi un intro pentru site-urile care cer confirmarea varstei legale pentru continutul site-ului. Dar, oricat de frumos ar fi un intro, pentru un site care isi doreste vizitatori fideli, pagina este inutila.

Stiu, un client este incantat de sunet, imagini frumoase, concept inovativ. Dar cat de mult sa iti placa ceva ca sa-l urmaresti in fiecare zi. De acord, poti sa dai skip, dar este un gest inutil. Stiu de ce intru pe site, nu mai este nevoie sa fiu fermecat.

Cred ca prea multe site-uri sacrifica functionalitatea pentru o impresie de moment. Vad ca din ce in ce mai multe site-uri incep sa isi relanseze site-urile. Este un semn bun ca banii incep sa intre in dezvoltarea si intretinerea site-urilor si, deci, aduc valoare utilizatorului.

Pui la cuptor

Acum sa incercam ceva mai usor de facut: pui la cuptor pe pat de legume.

Se incepe cu un vas termorezistent (cum se gaseste in supermarketuri la superoferta). Se taie rondele un morcov (sa fie o carota mare) si se aseaza intr-un singur strat pe fundul vasului. Se taie apoi 3-4 ardei grasi (daca e posibil tot rondele, daca nu jumatati de rondele) si se aseaza in mai multe straturi peste morcov. Se mai iau 2-3 cepe (si rosii si albe) care se taie tot rondele. Peste toate se pun rondelele de la o rosie mare. Dupa atatea rondele, se mai arunca, daca avem, si cateva boabe de struguri albi.

Nu a fost o pacaleala, avem si un pui. Il curatam bine de pene si incepem sa il frectionam. Intai cu ulei, apoi cimbru, piper, sare si boia. Il asezam frumos pe patul de legume si ii dam sa ia niste vin alb. Putem scapa mai mult ca face bine si la legume.

Se pune la cuptor 45 de minute si se mai uda din cand in cand cu sosul de la legume. Se serveste dupa gusturi (2 cu pulpe, 2 domnisoare cu aripile si restul cu pieptul). Ca sa se duca bine pe gat in jos si sa mearga la voie buna, se bea cu restul de vin (sec alb). Eventual, mai deschideti o sticla.

Pofta mare!!!

Week-end la pensiune

Saptamana trecuta am fost la una din putinele reuniuni de familie. Matusa mea a implinit o varsta rotunda si ne-a invitat pe toti la o pensiune langa Sighisoara. Au si site.

In ciuda numelui, Dracula Danes, pensiunea era foarte bine ingrijita si intretinuta. Serviciile au fost fara repros si am avut si ce vedea. Pe langa ponei si cai, aveau si struti (si cum zicea si fratele meu, sunt ca in filme). Se ofereau si ore de calarie de catre un cowboy destul de convins despre sine ca e cowboy.

In privinta mancarii, la inceput sunt pe masa niste platouri mari ca cele de pizza. Peste ele se pun niste farfurii mai mari pline de mancare. A fost printre primele dati cand nu se putea termina chiar tot ce era in farfurie.

Duminica am vazut si satul. Pe langa faptul ca aveau o groaza de flori bine ingrijite, parca nu aveau nici praf. Aveau si un monument la rascrucea dintre gimanziu si biserica. Peste tot erau bancute curate. De mult nu am mai vazut asa ordine si curatenie. 

A fost foarte placut si va recomand cu drag pensiunea.

Internetics

A fost prima oara cand am ajuns la Internetics. Multa lume, multe lucrari. A fost un efort benefic pentru piata, dar mai sunt multe lucruri de imbunatatit.

Dintre lucrari, nu cred ca am recunoscut 10% din cele nominalizate. Poate ar trebui si o categorie separata legata de eficienta, de gradul de recunoastere etc. Prezentarile nominalizatilor au fost minimale: o poza, titlul proiectului, beneficiarul si realizatorii proiectului. As fi vrut sa vad o prezentare mai detaliata a proiectelor (o scurta demonstratie de 30 de sec). As fi vrut sa aud de la castigatori povestea proiectului (ce brief au avut, cum au negociat cu clientul , ce au dorit sa faca etc).

Astfel de prezentari mai lungi presupun mai putine premii, lucru care nu ar fi o tragedie.

Despre lansarile online

– Si… ce proiecte mai lansati in curand ?
– Aaah,… unu tare cool&smart.ro. O sa fie foarte misto, o sa vezi in 2 saptamani.

Cam asa se face o lansare la noi pe online. Putine site-uri au campanii de lansare, unele nici macar pe online. In Romania tv-ul inca aduce multi oameni (vezi protv.ro, realitate.net si antena3.ro). Se lanseaza branduri, fie noi, fie varianta online a unora mai vechi. Ele trebuie promovate cu grija.

Am crescut ca piata, este timpul sa nu mai fim calculatoristi captivati de o bucate de sticla, cu mainele curgand dulce pe tastatura, ascultand Rammstein in casti, plini de cofeina si isterizati in miezul noptii de un bug (mama lui de Windows si Bill Gates). Vindem niste produse, trebuie sa si zambim unor oameni ca lor sa li se pare mai aprope un domeniu care este si asa destul de tehnic. Este cazul sa facem si noi evenimente legate de lansari, relansari. A venit Internetics si nu s-au trimis invitatii la agentii pentru a aduce clientii.

Este un lucru normal prin care se incearca sa reducerea perioadei de inertie a agentiilor si a clientilor pana incep sa foloseasca site-urile noi.

Reclamele cu sunet pe Internet

Nu am nimic cu muzica, chiar imi place, dar nu pot suporta sunetele in Windows sau sunetele pentru taste la celulare. Poate nu sunt utilizatorul mediu (reprezentativ) de Internet, dar nu cred ca sunt singurul care nu suporta sunetul in bannere.

Daca sunetul e prea tare, imi vine sa arunc castile de pe urechi sau sar sa inchid boxele. Daca e prea incet, ma sperie sau ma chinui sa gasesc, prin 10 ferestre, care s-a trezit la viata si oracaie, bipaie sau suiera. In ultima vreme, majoritatea bannerelor au buton de sunet sau nu cicleaza sunetul (merge doar prima oara). Bannerele cu sunet au probabil o rata de click mai mare. Multi rateaza butonul de sunet si apasa din greseala pe banner.

Cel mai bine este ca butonul de sunet sa fie mare si bine evidentiat. Sunetul trebuie sa fie pornit de utilizator (eventual, chiar indemnat sa faca acest lucru). Inca astept sa vad un astfel de banner si la noi.

Aceeasi problema o au si site-urile cu sunet. Butoane care beep-aie, care suiera, muzica de fundal si sunetul la deschidere. In cel mai bun caz, sunt ok la prima accesare, dar pentru utilizatorul fidel sunt foare deranjante.

Vizitatori directi sau din motoare de cautare

Acum, pentru mine, vizitatori directi sunt mai importanti decat cei veniti din motoarele de cautare.
Cred ca orice webadmin incearca sa realizeze optimizarea site-ului sau pentru motoarele de cautare (SEO).
Din punctul meu de vedere este bine pentru cresterea traficului, dar dauneaza in timp calitatii audientei site-ului daca nu este facuta corect. Scade frecventa de utilizare si cred ca si timpul petrecut pe site in cadrul unei vizite.

Sper ca ce spun acum sa fie confirmate (sau infirmate, tot e ceva) de viitoarele studii facute pe piata. Cred ca pentru cele mai serioase site-uri vor confirma profilele pe care le vedem in prezentari, dar pentru majoritatea lor cred ca vom aveam surprize mai mici sau mai mari.

Cred ca fiecare site are un numar de utilizatori care vor fi interesati de continutul lor. Incercarea de a trece de acest numar va aduce oameni care vor intra ocazional pe site-ul lor. Un SEO incorect face tocmai acest lucru. Incercati o cautare Google pe Romania sex si porno. Recunoasteti din site-urile de pe prima pagina?

Ar trebui ca procentul de vizitatori directi si timpul petrecut de ei pe site sa fie publice. Langa ele ar trebui puse cele ale vizitatorilor din motoarele de cautare. Si evident cuvintele dupa care se face cautarea.  

Google

Iata o idee super de publicitate. Se foloseste un banner impreuna cu serviciul google de cartografiere prin satelit si cel de localizare geografica a unui calculator.

Oare cand o sa vina si Google la noi? Cand vom avea un buget suficient de mare pentru a fi atractivi si pentru ei?

Idei globale

Am avut azi o intalnire cu Mihai Fanache de la nou infiintata Mediacafe care se ocupa cu vanzarea Yahoo, MSN si YouTube.

Vorbind de YouTube, ma gandeam ca este o idee extrem de simpla foarte bine implementata si care nu poate fi copiata local. Ideea este atat de simpla si realizarea este atat de buna, incat nu cred ca o implementare locala i-ar putea aduce o valoare adaugata.

Este si cazul google, myspace, digg, wordpress si blogspot. Nu cred ca o implementare romaneasca ar putea aduce un plus de valoare. Aproape oricine, chiar daca nu cunoaste limba engleza, le poate folosi. Desi implementarile romanesti ar putea avea succes pe termen scurt, nu cred ca vor rezista pe termen lung concurentei celor mari.Â